Șapte ani a împlinit miercuri Rafael Alexandru, un băiețel aflat alături de părinții lui în izolare, la Suceava, iar petrecerea a avut loc altfel. Fără micuții lui prieteni invitați, pentru că legea e lege. A avut parte, însă, de o mare surpriză. (CITEȘTE ȘI: ANDREI, PACIENTUL 102 VINDECAT DE COVID-19, MĂRTURISIRI SFÂȘIETOARE: „SIMȚEAM CĂ MI SE RUP MUȘCHII DE PE PICIOARE”)
Care a venit din partea polițiștilor! Aceștia au ajuns la blocul unde locuiește micuțul și i-au urat ”La mulți ani” prin stația utilitarei. Mai mult, aceștia i-au adus și un cadou, un urs din pluș.
https://www.facebook.com/oana.slemco/videos/1375392825986548/?t=5
Cu ajutorul unui scripete, jucătia a fost urcată la geamul unde micuțul privea, emoționat, întreaga scenă. Le-a făcut cu mâna, în semn de mulțumire.
„Rafael Alexandru a împlinit, astăzi, 7 ani. Pentru că nu a putut să-și sărbătorească ziua de naștere alături de alți copii, din cauza pandemiei de COVID – 19, el a fost vizitat de o întreagă echipă de polițiști. Oamenii legii i-au cântat și i-au făcut cadou un ursuleț uriaș.
Jucăria a fost urcată la etaj cu ajutorul unui scripete. S-a întâmplat pe strada Slătioarei, din municipiul Suceava. La mulți ani, copil frumos!”, a scris Oana Șlemco pe pagina de Facebook.